În 2024, am pus bazele unei echipe de profesioniști pasionați, formată din actori, regizori, coregrafi, dansatori și teatrologi, uniți de aceeași viziune: aceea de a crea un spațiu în care arta devine un instrument de explorare, evoluție și performanță.
EmControl School este mai mult decât o școală de artă. Este un loc în care dezvoltarea personală se întâlnește cu formarea artistică profesionistă, iar fiecare cursant este încurajat să își descopere potențialul, să își exploreze creativitatea și să își construiască propriul drum, fie că își dorește să se cunoască mai bine, să capete încredere în sine sau să urmeze o carieră în domeniul artistic.
Credem în puterea artei de a ne conecta cu propriile emoții, de a ne ajuta să înțelegem lumea și de a transmite mai departe povești, idei și trăiri autentice.
La EmControl School, credem că arta nu are o singură finalitate. Poate fi un spațiu al descoperirii de sine, un mijloc de exprimare liberă, o formă de conectare cu ceilalți sau începutul unui drum profesional. Indiferent de punctul din care pornești, îți oferim îndrumarea, instrumentele și mediul necesare pentru a evolua, a experimenta și a-ți transforma potențialul în resursă.
Carmen Marinescu
Director general
Mara Țibuleac
Instructor Cursuri - Actriță
Bianca Adelina
Instructor Cursuri - Coregraf&Dansator
Ioana Mărăscu
Instructor Cursuri - Actriță
Dennis Mihai
Instructor Cursuri - Coregraf&Dansator
Levi Szasz
Instructor Cursuri - Coregraf&Dansator
Ioana Bulgaru
Instructor Cursuri - Actriță&Cantareață
Contactează-ne pentru mai multe informații!
Pentru mai multe detalii despre cursurile EmControl School și orice alte informații, ne puteți contacta folosind datele de mai jos: